Cursuri și ateliere

@ Ileana Bulgarea

TITLURI

  • OVIDIU ȚICHINDELEANU (Chișinău, Moldova) – O Introducere Est-Europeană în Decolonialitate și Revalorizare Regională
  • MANUELA BOATCĂ (Freiburg, Germania) – Oferte Ieftine: Sclavii si Gospodinele ca Subventii ale Capitalismului Global
  • DANIELA GABOR (Bristol, UK) – De ce trebuie Stânga să sape adînc în Capitalismul Financiar?
  • CORNEL BAN (Londra, UK/Copenhaga, Danemarca) – Viitorul Muncii. Cinci Argumente împotriva Venitului Minim Universal
  • JUAN FRANCISCO GAMELLA (Granada, Spania) – Culturi ale Reproducerii în Condiții de Precaritate și Marginalitate. Cazul comunității „Gitanos” din Spania și al Romilor Români
  • TANJA OSTOJIĆ (Berlin, Germania) – Femei Dis-Locate (performance artistic)
  • MARGARETA MATACHE (Cambridge, Massachusetts, SUA) – Suferința colectivă din trecut și prezent. Pledoarie pentru despăgubiri în cazul romilor
  • JULIA ROTH (Bielefeld, Germania) – Zahăr și Sclavi. Participarea timpurie a Germaniei în însclavizare
  • IULIA POPOVICI (București, România)- Economia Precarității Culturale
  • VICTORIA STOICIU & VLAD PETRI (București, România) – Eroii Muncii Capitaliste. Munca în România de azi
  • CORINA TULBURE (Barcelona, Spania) – Penalizarea Supraviețuirii: Munca Migranților fără documente în Barcelona
  • BOGDAN POPA & NICOLAE EMANUEL DOBREI (Cambridge, UK/București, România) – Munca vie și roboții nemuritori: De la contractele indenturate din secolul 17 la munca automată și liberă de azi
     

REZUMATE CURSURI ȘI ATELIERE

CORNEL BAN (Londra, Regatul Unit/Copenhaga, Danemarca) – Viitorul Muncii: Cinci Argumente împotriva Venitului Universal de Bază.

Mulți comentatori și universitari prezintă venitul universal de bază ca fiind un obiectiv fezabil, emancipator și transformator al acțiunii politice. Dovezile în favoarea acestei propuneri vine din experimente derulate în diferite locații, din India până în Alaska. Bazată pe calcule macroeconomice, această prelegere sugerează că venitul universal de bază (VUB) nu este fezabil din punct de vedere politic în capitalism și că proponenții lui ar trebui să se gândească mai mult cu privire la economia politică a ajungerii de la experimente la strategii naționale ale VUB. Într-adevăr, expansiunea plaselor de siguranță existente combinată cu o abordare revoluționară a taxării internaționale poate produce răspunsuri mult superioare problemelor ridicare de automatizare, precaritate și mobilitatea descendentă despre care vorbesc susținătorii VUB.

Bibliografie:

Acemoglu, Daron, and Pascual Restrepo. Artificial Intelligence, Automation and Work. No. w24196. National Bureau of Economic Research, 2018.

Andrews, Christopher. “The End of Work or Overworked? Self‐Service, Prosumer Capitalism, and “Irrational Work”.” Sociological Inquiry (2018).

Battistoni, Alyssa. “The False Promise of Universal Basic Income.” Dissent 64.2 (2017): 51-62.

Bardhan, Pranab. “Universal Basic Income–Its Special Case for India.” Indian Journal of Human Development 11.2 (2017): 141-143.

Berger, Thor, and Carl Benedikt Frey. “Structural transformation in the OECD: Digitalisation, deindustrialisation and the future of work.” OECD Social, Employment, and Migration Working Papers 193 (2016): 0_1.

Calnitsky, David. “The employer response to the guaranteed annual income.” Socio-Economic Review (2018). Cowan, Simon. “Universal basic income: Unworkable and unaffordable.” Policy: A Journal of Public Policy and Ideas 33.4 (2017): 14.

Flassbeck, Heiner. “Universal Basic Income Financing and Income Distribution—The Questions Left Unanswered by Proponents.” Intereconomics 52.2 (2017): 80-83.

Fleischer, Miranda Perry, and Daniel Jacob Hemel. “Atlas Nods: The Libertarian Case for a Basic Income.” (2017).

Lacey, Anita. “Universal basic income as development solution?.” Global Social Policy 17.1 (2017): 93-97.

Marinescu, Ioana. No Strings Attached: The Behavioral Effects of US Unconditional Cash Transfer Programs. No.w24337. National Bureau of Economic Research, 2018.

Pitts, Frederick Harry. “Beyond the Fragment: postoperaismo, postcapitalism and Marx’s ‘Notes on machines’, 45 years on.” Economy and Society (2017): 1-22.

Sayer, Andrew. “Welfare and Moral Economy.” Ethics and Social Welfare (2017): 1-14.

Schulz, Patricia. “Universal basic income in a feminist perspective and gender analysis.” Global Social Policy 17.1 (2017): 89-92.

Shestakofsky, Benjamin. “Working Algorithms: Software Automation and the Future of Work.” Work and Occupations44.4 (2017): 376-423.

Terteleac, Vlad Andrei. “Right-libertarianism and universal basic income: reasons for skepticism.” Perspectives in Politics/Perspective Politice 10.2 (2017).

Thompson, Derek. “A world without work.” The Atlantic 316.1 (2015): 50-61.

White, Stuart. “Liberal equality, exploitation, and the case for an unconditional basic income.” Political studies 45.2 (1997): 312-326.

Wright, Erik Olin. “Basic income, stakeholder grants, and class analysis.” Politics & Society 32.1 (2004): 79-87. Wright, Erik Olin. “Real Utopias.” Performing Utopias in the Contemporary Americas. Palgrave Macmillan, New York, 2017. 151-160.

TANJA OSTOJIĆ (Berlin, Germania) – Femei dislocate?

Femei dislocate? este un proiect artistic al Tanjei Ostojić, o artistă de origine sârbească recunoscută internațional, care activează la Berlin în domeniul artelor performative și interdisciplinare. Proiectul constă în reprezentații, serii performative, ateliere și reprezentații delegate, derulându-se încă din 2009 și incluzând contribuții ale unor artiști internaționali, studenți și oameni din diferite medii. În cadrul acestui proiect, punem în scenă și întruchipăm câteva dintre activitățile de zi cu zi care indică o dislocare specifică migranților, refugiaților de război sau victime ale dezastrelor naturale, precum și artiștilor itineranți care călătoresc prin lume ca să-și câștige existența. Aceste reprezentații reiau temele migrației, ale mobilității dorite și ale relațiilor de putere și vulnerabilitate în ceea ce privește corpul feminin mobil și în prima linie, ca în numeroase lucrări mai vechi ale mele. Participanții sunt invitați să interpreteze Femei dislocate? și să să-și împărtășească experiențele pe blog și în timpul discuțiilor publice. Locațiile sugerate pentru aceste reprezentări includ locurile specifice migrării: gări, aeroporturi, granițe, stații de metro, secții de poliție, taberele de refugiați, parcuri specifice, închisori, etc. Contribuțiile sunt publicate sub forma imaginilor, notelor, poveștilor sau clipurilor video pe blogul proiectului:  https://misplacedwomen.wordpress.com/

JUAN F. GAMELLA (Granada, Spania) – Culturi de reproducere în condiții de precaritate și marginalitate. Cazul gitanos spanioli și romilor români

Folosind datele dintr-un studiu multidisciplinar al organizării sociale a reproducerii persoanelor gitanos spanioli din 1785 până în prezent (Gamella & Martín 2017), dar pe și cele dintr-un studiu etnografic al grupurilor transnaționale de romi români din ultimul deceniu (Gamella 2018: Gamella și colab., 2018 ), vom încerca să conectăm procesele recurente de excludere, exploatare și de redundanță economică forțată a popoarelor rome cu vitalitatea lor reproductivă și la capacitatea lor de rezistență, transpusă în reclamarea muncii lor precum și a bunurilor, având în vedere criza economică și recesiunea. Urmând ideile unor autori precum Alexander Chayanov, Ester Boserup sau AF Robertson, vom argumenta că logica instituită în zona domestică și a relațiilor de rudenie, împreună cu munca lor reproductivă (de la perioada de procreare și creșterea copiilor până la îngrijirea bătrânilor, dar și ajutarea în pragul morții și a doliului) este redusă într-un sens fundamental ireductibil la logica profitului, prețului sau acumulării de capital. Astfel, dintr-o perspectivă ce pune accentul pe reziliența unor culturi distincte de reproducere, vom încerca să aplicăm o viziune critică asupra modelelor de tranziție decolonială și demografică. Folosind cazul acestor două grupuri, vom propune o inversare a viziunii analitice: în loc să privim munca de reproducere din perspectiva muncii nedorite și a acumulării de capital, vom încerca să îndreptăm atenția spre salariile, economiile persoanelor, dar și capitalurile din perspectiva reproducerii popoarelor, familiilor și a neamurilor. În acest sens, vom arăta cât de reușite sunt strategiile de reproducere ale celor excluși și văzuți ca fiind redundanți în fața precarității și marginalizării.

JULIA ROTH (Bielefeld, Germania) – Los Belzares de Augsburgo: Investiția germană în cucerirea și comerțul cu persoane sclave

Actorii, finanțele și investițiile germane au fost părți constitutive în demersul colonial timpuriu din Americi, dintre care sclavia Amerindienilor și comerțul cu africani subjugați au constituit o parte integrantă de la început. Negustorii Welser și Fugger din Augsburg, care au cofinanțat Cucerirea și au obținut licențe pentru comerțul cu muncitori africani înrobiți, nu este decât un exemplu al unor astfel de învoieli. Cu toate acestea, rolul lor nu este abordat în narațiunile hegemonice ale Cuceririi sau a colonialismului, dar nici în istoriografia germană. Atelierul urmărește un scop dublu: în primul rând, se va discuta despre actorii și investitorii germani, cum ar fi negustorii din Augsburg, pentru a discuta practicile germane puțin studiate în coloniile spaniole, dar și în întreaga lume. În al doilea rând, se va avea în calcul în ce fel demersul colonial timpuriu, cum ar fi cazul Welser, care a servit de exemplu pentru a ilustra fanteziile coloniale germane încă de la începuturi. Ambele argumente resping discursul dominant al rolului german „târziu” sau „nesemnificativ” în întreprinderea colonială, comerțul transnațional cu sclavi și comerțul cu amerindienii înrobiți. Atelierul va urmări și promova o perspectivă care se concentrează asupra istoriilor neclare, proceselor de cucerire, dar și asupra procesului de colonizare, amplificând astfel cererea implicării structurale a actorilor germano-teritoriali, cum ar fi compania Welser, ale cărei activități au fost majoritatea transnaționale. Prin urmare, atelierul ridică astfel întrebări privind recunoașterea, dar și confruntarea unei responsabilități germane pentru colonizare și înrobire.

Cuvinte cheie: colonizatori germani; Welser; Mina germană de cupru din Cuba; Cucerirea germană a Venezuelei; Negustori de sclavi germani; Finanțarea germană a cuceririlor; Fanteziile coloniale germane

IULIA POPOVICI (București, România)- Economia Precarității Culturale

E cultura (și) o profesie, o formă de muncă recognoscibilă, remunerabilă, protejată (dacă admitem că cei care muncesc ar trebui să fie protejați)? Este cultura un sistem economic în sine, cu reguli proprii și excepționale, dar tocmai de aceea de înțeles în limba ei, sau ea ar trebui adaptată la sistemul general al cererii și ofertei, controlului producției, pieței și profitului?

Există o rațiune centrală pentru care cultura (definită ca reprezentînd artele și, în general, ansamblul manifestărilor intelectual-creative umane) nu a fost, istoric, privită ca un domeniu propriu-zic economic, iar pe cale de consecință, nici ca o „piață a muncii”: ideea, înscrisă chiar în legislație în copleșitoarea majoritate a situațiilor, că „talentul” și creativitatea sînt atribute inerente ale ființei omenești. Prin urmare, ele nu pot fi îngrădite de reguli și nici manifestarea lor nu poate fi limitată de reglementări legislative. Sînt țări (România e una dintre ele) care argumentează nerecunoașterea caracterului profesional al activității artistice exact prin universalitatea umană a creativității, prin ideea că toți sîntem, la urma urmei, născuți artiști.

Dimpotrivă, în cele mai multe cazuri, statele acordă o protecție extinsă exercitării acestei creativități, sub forma recunoașterii drepturilor de autor – nu muncă, ci un capital imaterial, al cărui transfer în sine e protejat.

Paradoxal, totuși, modelul de funcționare a domeniului cultural-artistic, în termeni de condiție a lucrătorului cultural, tinde să devină tot mai tentant în ceea ce se numește transformarea contemporană a muncii în economia imaterială post-fordistă. Dimensiunea „antreprenorială” a activității cultural-artistice, autoexploatarea lucrătorilor culturali, suprapunerea timpului liber cu timpul de muncă, caracterul discontinuu al muncii și nesiguranța ei, toate aceste „trăsături specifice” economiei culturale încep să devină, tot mai mult, trăsături ale muncii flexibilizate în general.

În ce moment și în ce punct se desparte cultura ca manifestare generală a creativității umane de cultură ca muncă/activitate economică și cum ar trebui sau ar putea fi tratată/reglementată această diferență? În ce măsură inegalitățile economice (de venit și de acces la resurse) sînt intrinsec legate de specificul muncii culturale și în ce măsură sînt ele rezultatul unor modele exploatatoare, pe cale să fie preluate în ansamblul economiei contemporane? Și ce e de făcut pentru a face dreptate muncii culturale?

PS: În contextul de față, este și va fi conștient evitată utilizarea conceptelor de „industrii culturale” și „industrii creative”, dar ele vor fi, dacă e nevoie, deconstruite.

Ce se poate citi:

(despre economia artelor, în general)

Merja Heikkinen, Sari Karttunen. Defining Art and Artists as a Methodological Problem and a Political Issue. Helsinki: Arts Council of Finland Research and Information Unit, 1995

W.J. Baumol, W.G. Bowen, „On the Performing Arts. The Anatomy of Their Economic Problems”. The American Economic Review, Vol. 55, No. 1/2 (March 1965), pp. 495-502

Ruth Towse (ed.). A Handbook of Cultural Economics (second edition). Cheltenham; Northampton: Edward Elgar, 2011 (capitolele: „Application of welfare economics”; „Artists’ labour markets”; „ Artists’ rights”; „Baumol’s cost disease”; „Poverty and support for artists”)

Hans Abbing. Why Are Artists Poor? The Exceptional Economy of the Arts. Amsterdam: Amsterdam University Press, 2002

(mai mult sau mai puțin dinspre stînga, despre artă și precaritate)

Rosalind Gill, Andy Pratt. „Precarity and Cultural Work in the Social Factory? Immaterial Labour, Precariousness and Cultural Work”. Oncurating.org, No. 16/2013, pp. 26-40

Pascal Gielen. „The Art Scene. A Clever Working Model for Economic Exploitation?”. Oncurating.org, No. 16/2013, pp. 46-50 (întregul număr discută despre munca culturală și precaritate)

Gerald Raunig, Gene Ray and Ulf Wuggenig (eds). Critique of Creativity: Precarity, Subjectivity and Resistance in the ‘Creative Industries’. Londra: MayFlyBooks, 2011

VICTORIA STOICIU & VLAD PETRI (București, România) – Eroii Muncii Capitaliste. Munca în România de azi

Se vorbește adesea despre deficitul de democrație, despre corupție, lipsa de transparență la nivelul instituțiilor statului, dar aproape niciodată despre democrația la locul de muncă. Locul de muncă e un spațiu puternic ierarhizat, netransparent și bazat pe relații de subordonare, cu reguli opuse regulilor jocului democratic. Acest model de interacțiune produce reverberații și în societate, dincolo de locul de muncă, dar creează și premisele pentru nenumărate abuzuri. Rapoartele anuale ale Consiliului Național de Combatere a Discriminării ne arată că peste 50% din petițiile înregistrate în ultimii ani sunt legate de  discriminare la angajare sau la locul de muncă. Democrația la locul de muncă e din ce în ce mai șubredă – România e, alături de Marea Britanie, singurul stat membru al Uniunii Europene în care au loc încălcări sistematice ale drepturilor fundamentale ale lucrătorilor, alături de alte 33 de state, cum a fi Tunisia sau Burkina Faso.  Workshop-ul va pleca de la prezentarea unor materialele video realizate în campania Eroii Muncii Capitaliste-ServiciUșor, care aduce în prim plan angajați din diverse domenii de activitate – bănci, servicii de salubritate, industria auto – care s-au confruntat cu abuzuri la locul de muncă și au decis să vorbească public despre experiența lor. Cum putem preveni sau limita aceste abuzuri ? Este posibilă mai multă democrație la locul de muncă într-o societate capitalistă ?

CORINA TULBURE (Barcelona, Spania) – Penalizarea Supraviețuirii: Munca Migranților fără documente în Barcelona

Legile și regulamentele referitoare la dreptul la muncă al cetățenilor străini, incluzând cetățenii din Uniunea Europeană, generează bariere în ceea ce privește accesul la piața muncii, chiar dacă dreptul la muncă pentru cetățenii români este garantat în cadrul EU.(cazul Spaniei, Barcelona) Cum afectează aceste legi persoanele din EU care deja se află într-o situație economică foarte precară în Barcelona? Care sunt modalitățile prin care se penalizează și se anulează alternativele de supraviețuire și strategiile de muncă informale (luăm cazuri identificate în orașul Barcelona)? Munca informală cum ar fi colectarea fierului sau hârtiei este penalizată prin amenzi sau printr-o presiune constantă din partea instituțiilor. În schimb a apărut o întreagă rețea de fabrici care se beneficiază de acești muncitori fără acte și care preiau pentru reciclare materialele colectate de ei. În același timp există o presiune constantă din partea autorităților pentru ca activitatea acestor lucrători să fie exclusă din spațiul public, mai ales în ariile turistice ale orașului. Ca rezultat, au fost împinși spre periferie sau în afara orașului.

Puncte de discutat: ce se înțelege acum prin muncă informală și cum s-a produs în contextul orașului Barcelona? În ce măsură spațiul public devine un spațiu de observație și control al persoanelor sărace care sunt presionate să abandoneze cartierul (amenzi, presiuni din partea poliției). Care sunt caracteristicile procesului de rasializare a comunităților în Barcelona și cum lipsa accesului la un permis de muncă împinge spre munca informală tot mai mulți membri ai comunității (comunități de romi originari din România sau de persoane venite din Senegal, dar cu mai mult de trei ani de ședere în oraș). Care sunt răspunsurile din partea comunităților, cum ar fi organizarea în sindicate sau cooperative (politizarea situației precare, vizibilitate dincolo de discursul rasist) și care sunt rezultatele? Prezentarea va include informații obținute prin interviuri cu lucrătorii și cu sindicatele persoanelor fără permis de muncă în Barcelona.

BOGDAN POPA & NICOLAE EMANUEL DOBREI (Cambridge, UK/București, România) – Munca vie și roboții nemuritori: De la contractele indenturate din secolul 17 la munca automată și liberă de azi

desenator, Andrew Cooper. Ilustrație la Capitalul, volumul 1.

„Munca vie trebuie să preia lucrurile astea (mașinile) și să le trezească din somnul lor de moarte, să le schimbe din simple posibile valori de folosință în valoare reală și eficientă” Capital, Volumul Unu, Capitolul șapte, secțiunea întâi, Karl Marx.
Pentru Marx, relația dintre munca vie și roboți este una în care proletarii, magicieni ai vieții și revoluției, pot să insufle viață în corpuri moarte. În bună tradiție revoluționară, revista de stânga marxistă A/traverso lansa în 1977 un număr de cerințe printre care se număra și următorul slogan „Toată puterea muncii vii, toată stăruința la munca moartă”. Aici, ca rezultat al unui conflict între viu și mort, munca vie a proletariatului era pusă în opoziție cu munca mașinilor.
De aici s-a ajuns astăzi ca opoziția inițială să dispară, și de la roboții muncitori la venitul global de bază, o anumită imaginație globală pare să fie dominată de speranța că automatizarea va pune capăt exploatării (așa cum ne spune și „Fragmentul despre mașini” din Grundrisse, Karl Marx). De la muncă vie din imaginația anarhistă și marxistă de secol XIX se ajunge la fantezia roboților care o să lucreze necontenit pentru noi, stăpânii mașinilor. Prin contrast, istoria sclaviei și a contractelor indenturate ne arată că munca eternă și neplătită este visul alb și utopic al capitalismului european. Robotul etern muncitor este reciclarea fanteziei că se poate extrage valoare fără sindicate, fără plată, și fără rezistență. Știm bine, roboții nemuritori sunt strategia prin care suntem făcuți să suferim fără să crâcnim, pentru că ei, noile „animale” ale muncii, cei care nu se plâng și nu simt, ne pot înlocui oricând. De la 1492, pentru a contracara producția din China și India, coloniile europene au fost imaginate ca locul producției competitive, care poate să asigure prosperitatea occidentală. Sclavii, ca animale de povară, erau roboții perfecți pentru că nu erau oameni. În schimb, spre deosebire de sclavie, iobăgie, munca neremunerată, munca pe datorie și alte forme de așa-zisă plată, munca liberă din Occident a fost ca formă de muncă întotdeauna un produs „european”.
Workshop-ul nostru vrea să imagineze un alt loc al producției de imaginație anti-capitalistă. O face în două modalități. Mai întâi, trasează o scurtă istorie o muncii indenturate, care este strâns legată de revitalizarea sclaviei de către europeni după inventarea noilor rute comerciale din America și a apariției în secolul XIX a ceea ce numim munca liberă (D. Eltis). De pildă, jumătate de forța de muncă albă în America de Nord între 1600 și 1776 și 3,5 milioane de indieni transportați în coloniile britanice între 1833 și 1920 au fost contractați în condițiile în care munca era pe termen lung și liberă pentru imperiul britanic. Genealogia muncii în capitalismul european ne va duce la a doua problemă contemporană, cea a imaginației roboților și inteligenței artificiale ca muncă „la liber”. Dacă roboții lucrează la liber, munca rămasă precariatului este plătită prost, e online, e imediată, și nu opune nicio rezistență. Ce ne rămâne pe final este munca vie și puterea proletară care vor insufleți mașinile pentru o nouă revoluție.

Literatură relevantă (selecție):

Karl Marx, Fragmentul despre mașini (Grundrisse) și ziua de muncă (Capitolul VIII, Capitalul, Volumul 1)
David Eltis, The Rise of African Slavery in the Americas
Edmund Morgan, American Freedom, American Slavery: The Ordeal of Colonial Virginia
Kathleen Donegan, Seasons of Misery: Catastrophe and Colonial Settlement in Early America
Franco „Bifo” Berardi, Precarious Rhapsody
Ray Kurzweil, The Singularity is Near: When Humans Trancend Biology
Martin Ford, Rise of the Robots: Technology and the Threat of a Jobless Future